Cantemir. Inorogul in lavirinthul nestiintii, Ligia Ruscu

Descriere

„Furase o dată o privire de pe fereastră, la o vreme când îl ştia pe prinţ în altă parte, dar teancul gros de foi era acoperit cu o scriere necunoscută lui; nici măcar greceşte nu era, slove pe care Schlick le putea recunoaşte, chiar dacă nu le putea citi. Nu era el omul care să-şi piardă vremea cu catastife şi scrieri necunoscute, aşa că n-ar fi ştiut să spună ce îl împinsese să se caţăre pe pervaz şi să răsfoiască prin teancul de foi. În marginea lor, din loc în loc erau zugrăvite cu trăsături gingaşe şi limpezi înfăţişări de vietăţi: o vidră ridicată în două labe, un corb cu aripile larg deschise, un pardos fioros, un elefant cu trompa ridicată, o mulţime de peşti. Aşadar, prinţul era un cărturar, care se îndeletnicea cu vietăţile de pe pământ, din aer şi din apă, îşi zise Schlick, dându-se jos de pe pervaz şi pierzându-şi orice curiozitate faţă de îndeletnicirile prinţului.” Dimitrie Cantemir (1673-1723), om de stat şi prolific om de litere, a fost domn al Moldovei (martie-aprilie 1693 şi 1710-1711) şi una din cele mai strălucite figuri ale iluminismului european. Victoria austriacă asupra turcilor în bătălia de la Zenta (1697) l-a încredinţat că Imperiul Otoman se afla în pragul declinului; ca atare, în războiul ruso-turc din 1710-1711 a trecut de partea lui Petru cel Mare. În urma victoriei otomane în bătălia de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde şi-a petrecut tot restul vieţii, ca apropiat şi mai apoi senator al ţarului. În exil şi-a scris cea mai mare parte a operei: monumentala Istorie a Imperiului Otoman, care a rămas până la mijlocul secolului al XIX-lea opera de referinţă pe acest subiect în istoriografia europeană, Descrierea Moldovei, scrisă la cererea Academiei de Ştiinţe de la Berlin, al cărei membru era, sau Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Vasta sa operă acoperă domenii variate: a fost istoric şi filosof, etnograf şi lingvist, compozitor şi muzicolog, dar şi autorul celui dintâi roman din literatura română, Istoria ieroglifică. Vorbea şi scria în unsprezece limbi şi a fost unul din primii orientalişti europeni. Cu deosebire însemnat este tratatul său de teorie a muzicii otomane, care cuprinde şi piese muzicale tradiţionale şi contemporane lui, pentru transcrierea cărora a elaborat un sistem propriu de notare muzicală derivat din alfabetul arab, primul de acest fel din cultura otomană.