Descriere
Ediția a II-a, revăzută
Mircea Mihăieș îl însoțește pe filozoful, expertul în iudaism, celebrul om de presă american Leon Wieseltier într-o experiență tragică: pierderea tatălui. O experiență sublimată într-o carte nu mai puțin celebră, Kaddish. Rugăciunea rituală pe care fiul e dator să o rostească timp de un an devine pretextul și suportul unui exercițiu intelectual și afectiv excepțional, compus cu mână de maestru de filozoful american. Întreg acest parcurs e urmărit, descris și interpretat de Mircea Mihăieș cu empatie, inteligență, erudiție, dar mai ales cu o forță expresivă care îl reatestă ca scriitor de prim rang. Pot reverbera la armoniile acestui concert la patru mâini toți cei care încearcă să înțeleagă sensul suferinței, al pierderilor ireparabile, al nevoii de alinare, al rugăciunii, iertării, amintirii și uitării. Pentru că le-au trăit. (Adriana Babeți)
În Talmud găsim această frază: „Când moare un înțelept, toți sunt rudele lui”. Cu ea și-a început Leon Wieseltier textul pe care l-a scris la moartea maestrului său, Isaiah Berlin. Contrariat de caracterul enigmatic și profund al acestei fraze, Mircea Mihăieș a dedicat elucidării ei o investigație tulburătoare, la capătul căreia aflăm ce mai înseamnă pentru omul modern să țină doliul religios și rugăciunile de mântuire pentru părintele său mort. Pasiunea investigației îl ține pe cititor cu sufletul la gură, într-o situație care ne va ține pe toți, la timpul potrivit, fie cu sufletul cernit, fie cu el trecut în/de beznă. Când moare un om, toți îi poartă doliul. Despre doliu este o carte superbă, care ne privește cu insistență pe toți. (H.-R. Patapievici)
Amintirea, rugăciunea, veghea, melancolia despărțirii fără întoarcere, noaptea adâncă și definitivă care ne cotropește existența atunci când trebuie spus fatalul „bun-rămas” părintelui iubit, întâlnirea inevitabilă și totuși de negândit cu limita din urmă, jalea, dar și speranța împotriva speranței, inerența, spiritul mesianic din inima iudaismului, toate aceste teme și atâtea altele se regăsesc în cartea lui Mircea Mihăieș, deopotrivă erudită și tulburătoare, manual de gravitate, empatie și salvare. (Vladimir Tismăneanu)
Despre doliu este o carte cu mai multe fețe, proteică. Poate fi citită și ca un roman, odată cu fragmentele de ficțiune. Textul în care Mircea Mihăieș își imaginează călătoria mamei lui Leon W. în Timișoara anului 1939 (călătorie pe care mama acestuia chiar a făcut-o) poate fi privit sub lentila critificțiunii. Discursul se desprinde de dimensiunea critică și intră în literatură. Jocul, oscilația dintre realitate și ficțiune, inserările unor pasaje literaturizate devin un specific al scriiturii lui Mircea Mihăieș. (Ioana Manta-Cosma)
Pornind de la cartea lui Leon Wieseltier, Kaddish, dedicată doliului pentru tatăl său, Mircea Mihăieș, prin aprofundări analitice și prin extrapolări, își propune să realizeze o fenomenologie a subiectului morții, implicând cunoașterea de sine, reevaluarea relației tată-fiu, întoarcerea la tradiție și recuperarea unor sensuri pierdute, alegerea între datorie și raționalitate, voluptatea și tandrețea rememorării, dorința de recăpătare a purității morale. (Paul Aretzu)
