Eu, cea de pe locul doi este inspirata dintr-o multitudine de surse si prezinta perspectiva personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi in absolut orice aspect al vietii ei, negasind puterea sa depaseasca acesta conditie. Momentul culminant este acela al descoperirii faptului ca si un sentiment atat de nobil precum iubirea, o poate plasa pe acelasi loc, facand-o sa isi defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungand de nerecunoscut atat pentru cei apropiati cat si pentru societatea din care face parte.
Pornind de la premisa ca toti ne nastem inocenti si neatinsi de defectele clasice ale societatii, cartea urmareste povestea unei tinere ce cunoaste suferinta la limitele ei cele mai acerbe, se redescopera si decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un barbat insurat. Prin aceasta poveste, incerc sa urmaresc traseul psihic si nu numai al tinerei Amalia, ce invata pe parcurs ca doar in ea va gasi puterea necesara sa treaca de fiecare data peste orice obstacol pe care i-l impune soarta.
Aceasta poveste este una clasica si de actualitate in acelasi timp. Ea nu vrea sa multumeasca publicul feminin cu oratorii motivationale, nu vrea sa judece pe nimeni, nu vrea sa atraga atentia asupra infidelitatii ci vrea sa expuna din toate punctele de vedere, un caracter cat se poate de obisnuit al societatii de zi cu zi care decade, se schimba, invata sau nu din greseli si intr-un final ia decizii ce vor genera consecinte indiferent de situatie. Cheia acestor consecinte este asumarea, ceea ce naste o batalie interioara in Amalia creionata in carte la nivel semi-erotic si psihanalist.
Fragment din romanul "Eu, cea de pe locul doi" de Cezara Zamfir:
"Ma asez la masa in fata lui si, privindu-l fix in ochi, il intreb:
- De ce ai vrut sa ma vezi?
Nu apuca sa imi raspunda. Se uita ingrijorat spre apa ce fierbea si deodata sare ca ars. Pune 2 lingurite de cafea, in timp ce il privesc parca admirandu-l. Ma ridic sa ii dau canite si in acel moment mainile noastre se ating. Pur si simplu am inghetat. Am indraznit doar sa ridic ochii spre el si am observat aceeasi nuanta misterioasa si calda in ochii lui. Ma simteam confortabil, dar trebuia sa scap de momentul ala penibil. Imi retrag imediat mainile si le asez pe masa, langa cana cu zahar. Din spatele meu vine el si toarna cafeaua fierbinte, care scotea aburi asemenea dansului frenetic, asemenea cetii ce se ridica dupa o noapte friguroasa.
Dupa ce asaza ibricul la loc pe aragaz, se alatura mie la masa, priveste putin aburul gandindu-se parca la ceva si apoi ma intreaba pe un ton curios:
- Nu te intereseaza cum de stiu unde stai?
Privirea lui era in continuare fixata asupra cafelei in timp ce amesteca meticulos zaharul. Abia atunci am realizat ca nici nu-mi trecuse prin minte sa-l intreb asa ceva. Eram mult mai preocupata de ce voia sa discute cu mine decat de cum ma gasise, dar pentru a-i face pe plac, am intrebat pe un ton autoritar:
- Cum m-ai gasit? Cu un detectiv particular?
Rade. Nici macar nu se sinchiseste sa ma priveasca in ochi. In continuare amesteca in cafea, desi era clar ca zaharul se topise deja. Dupa cateva secunde exclama:
- De ce as angaja un detectiv particular cand am Facebook, care este gratis?
- Ce vrei sa zici cu asta?
Stiam ca ii spusesem prenumele meu, dar chiar si asa, nu-mi stia numele de familie, cu atat mai putin adresa de domiciliu. Devenisem curioasa de-a dreptul.
- Cate fete cu numele tau crezi ca au dat check-in la mine in pub?"
Unde te ascunzi cand fugi de tine insuti?
Oamenii sunt o sursa vie de energie, un conglomerat de sentimente si stari, cele mai multe dintre ele fiind cele datatoare de schimbari mai mici sau mai mari la nivelul perceptiei. Pe scurt, evoluam fie ca vrem, fie ca nu, pe fondul experientelor traite, a oamenilor pe care-i intalnim si a rationalizarilor pe care le facem pe urma celor doua variabile de mai sus. De cele mai multe ori, oamenii se confrunta cu ei insisi, cazand atat de usor in diverse episoade de depresie sau meditatie profunda menite sa-i ajute sa se cunoasca mai bine, sa se impace cu trecutul si sa le dea puterea sa traiasca prezentul, lasand viitorul pe maine. Cu toate acestea, suntem diferiti atat la nivel genetic, cat si psihic. Nu percepem lumea in acelasi fel, de aceea doi oameni aflati in aceeasi situatie tind sa faca alegeri diferite influentand astfel viitorul spre o alta variabila. Lupta cu sinele este poate cea mai importanta lupta a omenirii, ea poate avea rezultate impresionante si devastatoare asupra mentalitatii, dar cel mai important aspect este de departe terenul psihic pe care se dezvolta aceasta batalie. In aceasta poveste este vorba despre o persoana care nu este in stare sa se impace cu trecutul caci nu-l intelege si alege sa fuga de lupta interioara crezand ca aceasta este solutia. A fi pe locul doi in propria viata este o lectie dureroasa care lasa cicatrici adanci in suflet. Amalia vrea sa se salveze, insa pare ca totul este impotriva ei si... pierde controlul. Ceea ce urmeaza este o consecinta tragica a ignorantei fata de propriul strigat de ajutor.
Eu, cea de pe locul doi este o poveste despre cum se manifesta absenta unei copilarii normale din punct de vedere psihic, a unei iubiri menite sa-i implineasca sufletul si, in definitiv, a perceptiei asupra contrastelor dintre bine si rau. Personajul principal se afunda in batalii care nu au sens, cunoscand rand pe rand abandonul, obsesia si durerea mistuitoare, fara sa isi asume nimic cu adevarat. Toate acestea o vor duce fata in fata cu adevarata ei personalitate iar Amalia va avea de ales: sa lupte pentru locul intai sau sa se victimizeze in continuare, lasand pe altcineva sa preia controlul. Viata este despre alegeri. Eu, cea de pe locul doi este despre cum alegerile gresite pot duce un om pe culmile disperarii, acolo unde salvarea poate veni doar din interior.
