Mara, Ioan Slavici, Rolcris

În romanul lui Slavici, ca si în contextul social si istoric al Banatului din care acesta se inspiră ca prozator, ca să treci Muresul de la Radna la Lipova, trebuie să-i plätesti podăritei si precupetei Mara Bârzovanu o taxă. Mara, văduvă cu doi copii, Persida si Tricã, are o dorintă de chivernisire cum nu s-a întâlnit aproape la niciun personaj feminin din toată literatura. Aprigã si zgârcitã, pentru ei face totul, cu gândul la un viitor in care viseazã să-i vadă mai sus pe scara socială. Doar că Persida se îndrăgosteste de Natl, care e fiu de măcelar si mai e si papistas, ceea ce încurcă rău lucrurile. Nici Hubăr, tatăl lui Natl, nu e multumit, semn că în Banatul multicultural diferentele de etnie, de religie si de stare socială nu sunt usor de trecut cu vederea. Persida si Natl, după ce nesocotesc vointa parintilor, indură tot felul de greutăti, dar îsi găsesc linistea si primesc si iertarea odată cu primul lor copil, care e botezat catolic. Criticii si istoricii literari consideră că Mara e un roman specific literaturii din imperiul austro-ungar de pe la sfârsitul secolului al XIX-lea, literatura de tip Biedermeier, care privilegiazà măruntisurile vietii burgheze de zi cu zi, cele care o frământã si pe eroina lui Slavici.

 

„Compozitie epicã sobră, Mara este primul roman obiectiv al Ardealului."

Tudor Vianu, critic si istoric literar român

„Mara a trecut neobservat, ba multi au socotit romanul neizbutit. In realitate, e aproape o capodoperã."

G. Călinescu, critic si istoric literar român

 

Ioan Slavici (1848-1925). Scriitor si ziarist român. Născut la Siria, lângă Arad, a făcut studii de drept, neterminate, la Viena. Aici

l-a cunoscut pe Eminescu. Dupa câteva slujbe mărunte, s-a apropiat de gazetărie, pe care a practicat-o toată viata: 

redactor la Timpul, director al ziarului Tribuna, la Sibiu, fondator al revistei Vatra, colaborator al Convorbirilor literare,

 redactor al ziarelor progermane Ziua si Gazeta Bucurestilor, in timpul Primului Război Mondial, 

de unde i s-a tras a doua condamnare, pentru colaborationism. Prima, de un an, o ispăsise în Ungaria, in 1888-1889, 

pentru activitatea sa natională. Stabilit în România în 1890, a editat colectia de documente Hurmuzaki, 

a continuat sã scrie si să publice prozã, teatru, povesti populare, studii istorice. Nuvele: Popa Tanda (1873), 

Budulea Taichii (1880), Moara cu noroc (1880), considerată o capodoperã a genului, Pãdureanca (1884) etc. Romane: 

Mara (1894), Din bătrâni (1902), Din păcat in păcat (1924) etc.