Descriere
nu mai are nevoie de nici o prezentare şi celor ce doresc să afle mai multe detalii despre viaţa şi învăţăturile acestui filozof de origine indiană, le recomandăm, cu multă caldură, să citească cartea Autobiografia unui mistic nonconformist apărută la Editura Mix. Oamenii sunt cei care dau semnificaţie vieţii. Acesta este rostul miturilor. Un om nu este altceva decât un animal capabil să creeze povestiri. Oamenii inventează tot felul de istorioare, unele minore, despre soţia vecinului, iar altele majore, despre Dumnezeu... Miturile conferă semnificaţie vieţii. Deşi nu par altceva decât simple povestioare drăguţe, ele ne ajută să trăim, să călătorim prin această lume. Toţi oamenii au nevoie de ele, cu excepţia câtorva aleşi, care au ajuns deja la destinaţie. Miturile creează o atmosferă umană în jurul oamenilor; fără ele, lumea ar părea împietrită. Iubiţi poveştile. Ele nu îşi revelează misterele decât în faţa celor care le iubesc. Şi vă asigur că ascund foarte multe mistere. Oamenii au ascuns în ele tot ce au descoperit vreodată. Aşa se explică de ce Iisus vorbea numai în parabole, de ce Buddha nu înceta să le spună poveşti cu tâlc adepţilor săi.Fragment din carte: Într-o zi frumoasă de primăvară, învăţătorul le-a spus micuţilor săi elevi: – Am văzut ieri ceva interesant, şi mă întreb dacă aţi văzut şi voi acelaşi lucru. Dacă ştiţi despre ce este vorba, nu le spuneţi celorlalţi. Am ieşit afară şi am văzut ceva crescând din pământ la circa douăzeci şi cinci de centimetri. În vârf avea o sferă pufoasă. Dacă suflai în ea, creai în jur o întreagă galaxie de stele, care zburau pretutindeni. Ce a fost acest lucru, înainte de a se transforma într-o sferă pufoasă, alcătuită din steluţe? Un copil i-a răspuns: – A fost o floare galbenă, ca un fel de floarea soarelui, dar mai mică. – Şi cum a fost înainte de a deveni o floare galbenă? O altă fetiţă a spus: – A fost ca o umbreluţă verde, pe jumătate închisă, având în mijloc ceva galben. – Bravo! Şi cum a fost înainte de a se transforma într-o umbreluţă?Un alt copil a răspuns: – A fost ca un fel de rozetă care ieşea din pământ, alcătuită din frunze verzi. – Perfect! Aşadar, ştie toată lumea despre ce este vorba? – Despre păpădie, a tunat la unison clasa. – Şi aţi cules vreodată păpădii? Cei mai mulţi au răspuns că da, dar învăţătorul le-a spus: – Nu, nimeni nu poate culege o păpădie. Acest lucru este imposibil. O păpădie este alcătuită din toate aceste lucruri pe care le-aţi menţionat şi chiar mai multe. De aceea, atunci când o culegi, nu culegi practic decât un fragment din tot acest proces. Nu poţi culege o păpădie, căci o păpădie nu este un lucru. Ea este un proces şi o realizare. De altfel, orice există în univers este un proces şi o realizare, chiar şi voi. Nu poţi culege nici chiar o păpădie în totalitatea ei, căci totalitatea este uriaşă. Cum l-aţi putea prinde atunci pe Dumnezeu? Nu poţi culege nici măcar o floricică. Dumnezeu este întregul demers. Tot ceea ce există în momentul prezent este Dumnezeu. Tot ce a existat vreodată este Dumnezeu şi tot ce va exista vreodată este Dumnezeu. Dumnezeu nu este un obiect, ci un proces. Este atât de infinit şi de vast, încât nimeni nu îl poate vedea vreodată. Este imposibil. Tot ce poţi face este să te scufunzi în acest ocean al divinităţii. În acel moment, uşa ţi se va deschide instantaneu. Nu va mai trebui să aştepţi.
