Pogromul de la Iași, Radu Ioanid, Polirom

Polirom | 9789734684991 | RLC94101

original

13.000+ Produse cu stoc

secure

Plati securizate

return

Retur Gratuit in 10 zile

truck

Livrare cu Tracking in 24h

-20 %

nu este în stoc

9789734684991

Vezi Cos

Elimina din favorite Adaugă la favorite
Descriere

„Această carte aduce la lumină adevărul ascuns despre ce s-a întîmplat la Iaşi în cîteva zile din iunie 1941. Deşi numai 5,6% din populaţia ţării mai era evreiască după ciuntirea în anul anterior a României Mari, la Iaşi această minoritate era jumătate din populaţia oraşului. Cînd a izbucnit războiul, contra lor s-a dezlănţuit Holocaustul: 14.850 i-au căzut imediat victime, înainte de deportarea masivă spre Transnistria. Într-o societate în care antisemitismul îmbibase viaţa curentă şi era înteţit zilnic de presă, decizia militară de a deporta peste noapte această masă de evrei de lîngă frontieră, considerată ca risc de sabotaj în războiul din Răsărit care sta să înceapă, a creat panică şi a provocat violenţă. De la evacuare s-a ajuns la eliminare. La climatul de samavolnicie au contribuit îndeosebi legionarii şi cuziştii, liberi să devasteze, să jefuiască şi să ucidă. Această carte documentează nu doar crimele săvîrşite de conducători, ci şi pasivitatea înfricoşată a jumătate dintre ieşeni. Reunirea într-un volum a dovezilor, deplorabile şi dezonorante, e un act esenţial pentru întreaga memorie colectivă din România, care trebuie să păstreze vie remuşcarea.” (acad. Andrei Pippidi) „Despre Pogromul de la Iaşi sunt numeroase studii academice care includ: analize ale procesului decizional, descrieri ale actelor de violenţă, memorii ale victimelor. Albumele cu fotografii ilustrează ororile din punct de vedere vizual. Ce lipseşte, de fapt, este o reprezentare care să reunească toate aceste aspecte. Prezentul volum oferă o perspectivă de ansamblu asupra rezultatelor cercetării întreprinse de Radu Ioanid. Pentru o lungă perioadă, la Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington, el a condus studiile privind persecutarea evreilor în România, adresîndu-se unei audienţe largi. Şi rareori evidenţierea puterii distructive a ideologiei conspiraţioniste antisemite a fost mai importantă ca astăzi, cînd violenţele antisemite reapar în Europa şi în România.” (dr. Armin Heinen, Historisches Institut der RWTH Aachen, Germania) „Volumul are meritul că, în dimensiunile editoriale asumate, propune o naraţiune cît mai completă prin informaţie şi sursele de informare utilizate. Astfel, istoria acelor zile este dezvăluită din mai multe unghiuri care sunt complementare. Iar dacă cititorul, obosit de prea multă informaţie şi ancorat încă în mitologia falsificatoare de istorie, îl va privi cu mefienţă pe istoric, poate trece la fasciculele de imagini. Iar o fotografie face cît o mie de cuvinte şi vorbeşte în acelaşi timp raţiunii şi emoţionalului.” (Alexandru Florian) „Pogromul de la Iaşi este probabil cel mai cunoscut eveniment din toată istoria asasinatelor antievreieşti din România. A fost o izbucnire antisemită violentă, de mari proporţii, dar nu izolată şi nici întîmplătoare, înscriindu‑se într‑o serie lungă de omoruri în masă făptuite de unii români. Numărul victimelor pogromului de la Iaşi nu a putut fi stabilit cu exactitate. În funcţie de diverse surse, acesta oscilează între 3.200 şi 12.000 de persoane.” (Radu Ioanid)

General
Autor

Radu Ioanid

Editor

Polirom

Subgen

Istorie

Gen

Stiinte umaniste

Număr de pagini

192

Anul publicării

2021

Format

Fizic

Limba

Romana