Regina Maria, ultima dorință, Tatiana Niculescu, Humanitas

Descriere

„Cum de curând s-au împlinit 140 de ani de la naşterea reginei Maria, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declarație a admirației şi iubirii mele față de această desăvârşită româncă englezoaică, mare regină şi cuceritoare scriitoare. De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormântată în alt loc decât trupul? Care sunt simbolurile şi înțelesurile ultimei ei dorințe? Cum se vor fi petrecut toate acestea? Cartea de față nu epuizează nici pe departe istoricul şi semnificațiile ritualului funerar privitor la înhumarea inimii, nici universul cultural şi religios căreia Maria îi aparține şi nici sofisticata ei heraldică sufletească. Este doar o readucere în actualitate a modului ei de a privi oamenii şi lumea, cu încredere, curaj şi cu o poftă de viață inegalabile. Dacă epoca noastră mai are nevoie de modele – şi eu cred că are, acum mai mult ca oricând –, atunci nu există, în istoria României, un model mai puternic şi mai pasionant decât cel al reginei Maria.“ — TATIANA NICULESCU Ţării mele şi Poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. — MARIA, REGINA ROMÂNIEI Fotografia de pe copertă: Regina Maria la Încoronarea de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922 (Muzeul Naţional de Istorie a României)