Sarpele si Crucea, Peter Muller, Mix

Descriere

Autorul prezintă modul cum are loc reîncarnarea, dezvăluind istoria actorului maghiar Zoltan Latinovits. Sunt incluse şi convorbirile spirituale purtate de autor cu marele artist, după moartea acestuia. Aceste convorbiri pun într-o lumină cu totul nouă soarta tragică, până astăzi greu înţeleasă, a lui Latinovits. Fragment din carte: Cea mai mare luptã a lui Isus nu a fost, de bunã seamã, cea de pe Golgota, ci ispitirea de cãtre Satana, în pustiu. Cãci Satana, principiul negativ absolut, nu soseste niciodatã din afarã, de pe altã planetã sau dintr-o altã dimeniune ca un OZN - ci este latura întunecatã a sufletului nostru care trebuie însemnatã cu crucea luminii si trebuie mântuitã. Iar sarcina pentru care nouã, oamenilor simpli, ni se îngãduie un sir nesfârsit de reincarnãri, cu posibilitãti nenumãrate de cãderi si lupte, Isus, Fiul Unul Nãscut al lui Dumnezeu a trebuit s-o ducã la bun sfârsit în patruzeci de zile. El a trebuit sã sãvârseascã întreaga luptã a istoriei evolutiei umane în patruzeci de zile. Cu o prãbusire, sã trãiascã groaza sutelor de mii de prãbusiri, cu o singurã dorintã sã reziste ispitelor sutelor de mii de dorinte, cu o singurã moarte, sã pãtimeascã sute de mii de morti si sã-si ia asupra sa haosul tragic al întregii semintii omenesti, sã sufere prin el si sã se purifice: iatã o realizare pe care mintea nu o poate cuprinde. Dar numai astfel El a devenit apt ca sã ne înteleagã. A trebuit sã învete ce înseamnã sã fii om. Si pentru aceasta a trebuit sã evoce în sine toate infernele noastre. Sã le evoce, sã le cunoascã si sã le strãlumineze. Într-un unic rãzboi de patruzeci de zile el, a sãvârsit acea luptã, pe care noi o ducem, sub forma unor lupte partiale mici, împãrtite între nenumãrate vieti. Cãci ceea ce, în lumea fizicã, constituie unitatea vibrantã, pulsatorie, alternantã a polilor opusi, în sufletul omenesc ia forma unui vesnic rãzboi. Cel care trãieste, stie cã trãieste în mijlocul unei drame. Într-o luptã continuã cu sine si cu mediul sãu. În fond, aceasta e lupta pentru fericire. Cãci fericirea - o simte fiecare - s-a pierdut pe undeva. Si chiar dacã natura lumii este dualitatea si natura sufletului este tot dualã, noi nu suportãm bine aceastã împãrtire în douã: ea ne face sã suferim si am vrea sã nimerim din nou în unitate. Omul nu e un luptãtor prin natura sa. El se luptã doar de nevoie. Si este nevoit sã se lupte în continuare pânã ce va reusi sã se ridice deasupra dualitãtii, sã realizeze armonia fortelor si sã regãseascã unitatea.