Zgomotul si furia William Faulkner, Art

William Faulkner aduce romanul american pe aceeași orbită cu marile creații europene care defineau noile tendințe literare, moderniste, de la început de secol XX.

Zgomotul şi furia, cel de-al patrulea roman al lui William Faulkner, dă viață unora dintre cele mai frumoase și răvășitoare personaje ale literaturii universale: rebela Caddy, Benjy copilul perpetuu, nevroticul Quentin, cinicul Jason şi Dilsey, servitoarea de culoare. Povestea spusă de Faulkner nu evocă doar istoria familiei Compson, ci surprinde tot ce are mai profund Sudul american, captiv încă într-un trecut de care nu se poate desprinde. Romanul completează lista capodoperelor lui Faulkner, laureat al Premiului Nobel și unul dintre cei mai inovatori romancieri din istoria literaturii.

„Citeşte asta. E dată dracului! E cea mai bună carte pe care o voi scrie vreodată.“ – William Faulkner

„Sunt fascinată de Benjy, personajul lui Faulkner, de Maisie a lui James, de Emma lui Flaubert, de Pip al lui Melville și Frankenstein al lui Mary Shelley – și fiecare dintre noi ar putea completa lista... Mă interesează ce provoacă și face posibil acest proces de a pătrunde în zona de care ești alienat.” – Toni Morrison

„Criticii şi cititorii îl recunosc pe Faulkner ca pe cel mai bun scriitor american al secolului XX, depăşindu-i pe Hemingway şi pe Fitzgerald.” – Harold Bloom

Citește un fragment pe Liternet.ro.

O carte care te provoacă din toate punctele de vedere, care-ți solicită toate simțurile și care nu-i permite atenției să moțeie nici măcar o clipă. Menține-ți simțurile treze dacă nu vrei să fie nevoie să reiei pasajele la infinit ca să-i poți descifra adevărata miză. O singură poveste, spusă din patru perspective, în maniere atât de distincte că îți creează impresia că citești patru romane complet diferite - recomandarea redacției.

Vezi aici și alte recomandări de lectură ale redacției ART.

 „Treptele din pivniţă urcau în sus pe deal în lumina de lună şi T. P. se rostogolea în sus pe deal în lumina de lună şi eu alergam de‑a lungul gardului şi T. P. alerga după mine şi spunea: «Taci taci». Pe urmă el a căzut printre flori şi eu m‑am împiedicat de ladă. Dar când am încercat să mă sui pe ladă, a sărit de sub mine şi m‑a lovit în spatele capului şi gâtul meu a făcut un sunet. A făcut iar sunetul şi m‑am oprit şi am vrut să mă ridic şi a făcut iar sunetul şi am început să plâng. Dar gâtul meu făcea mereu sunetul şi în vremea asta T. P. trăgea de mine. Îl făcea mereu şi nu mai ştiam dacă plângeam sau nu şi T. P. a căzut peste mine şi râdea şi făcea mereu sunetul şi Quentin l‑a lovit cu piciorul pe T. P. şi Caddy m‑a strâns în braţe şi voalul ei care strălucea şi nu mai puteam să mai simt mirosul ca de pomi şi am început să plâng.“