Codul civil si Legea de punere in aplicare. Actualizat la 29 mai 2022 - spiralat, Hamangiu

Hamangiu | 9786062720704 | RLC97212

original

13.000+ Produse cu stoc

secure

Plati securizate

return

Retur Gratuit in 10 zile

truck

Livrare cu Tracking in 24h

nu este în stoc

9786062720704

Vezi Cos

Elimina din favorite Adaugă la favorite
Descriere

Lucrarea de fata cuprinde Codul civil si Legea de punere in aplicare a acestuia, redata in extras. 
Legea nr. 71/2011 contine, in mare, trei categorii de prevederi: 1. dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a Codului civil; 2. dispozitii de modificare si completare a acestuia si 3. dispozitii de modificare si completare a diferitelor legi speciale. Dispozitiile de modificare si completare a textelor din Codul civil nu au mai fost redate separat, intrucat ele sunt inglobate in varianta republicata oficial in M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 − forma reprodusa in cartea de fata. Celelalte dispozitii de sine statatoare ale Legii de punere in aplicare, mai putin dispozitiile de modificare si completare a diferitelor legi speciale, sunt redate integral ca lege separata fata de cod.

Textul Codului civil este insotit de articolele corespondente din vechiul Cod civil, Codul comercial, Codul familiei, Decretul nr. 167/1958 si celelalte acte normative anterioare al caror continut a fost absorbit in Codul civil, toate acestea fiind redate la finalul articolelor, cu caractere italice. De asemenea, se fac trimiteri la legislatia conexa si sunt prezentate deciziile Curtii Constitutionale de admitere a unor exceptii de neconstitutionalitate, recursurile in interesul legii si hotararile prealabile privind dezlegarea unor chestiuni de drept in materie.

Codul civil si Legea de punere in aplicare include si o tabla de materii detaliata, precum si un index alfabetic, care nu fac parte din textul oficial al Codului civil, ci au fost intocmite de Editura Hamangiu pentru a facilita orientarea si identificarea mai rapida a institutiilor/cuvintelor-cheie cautate.
Aceasta editie include Legea nr. 140/2022 privind unele masuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale si psihosociale, insa, avand in vedere ca aceasta se va aplica la 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, a fost pastrat textul aplicabil la data actualizarii (29 mai 2022), iar modificarile si completarile aduse Codului civil si Legii nr. 71/2011 prin legea mentionata (in vigoare de la 18 august 2022) au fost plasate sub dispozitiile vizate, fiind evidentiate printr-o linie verticala.

Prin Legea nr. 140/2022 au fost create instrumente juridice de sprijin si ocrotire adecvate pentru persoanele fizice cu dizabilitati intelectuale si psihosociale, care sa asigure respectarea demnitatii, a drepturilor si libertatilor, dar si a vointei, nevoilor si preferintelor acestora, precum si salvgardarea autonomiei lor, in acord cu cele statuate de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 601/2020 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil, precum si in vederea alinierii legislatiei nationale la exigentele impuse de Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, la care Romania este parte. Astfel cum se precizeaza in preambulul legii, scopul acestor masuri de ocrotire il constituie „combaterea excluziunii sociale si a discriminarii, incurajarea participarii active, in conditii de egalitate, a acestor categorii de persoane la viata civila, precum si (re)integrarea lor in plan socioeconomic, cu efecte benefice inclusiv asupra starii de sanatate a acestora”.

Cartea Codul civil si Legea de punere in aplicare este tiparita in format A5 (145x205 mm), pe hartie ofset si este legata cu spira.

General
Editor

Hamangiu

Număr de pagini

624

Anul publicării

2022